08. Oct.
Odată cu scăderea temperarturilor, începem să folosim centralele termice sau sobele pentru încălzirea locuinței. În cazul în care sursa folosită pentru încălzire este gazul natural, este important ca aceasta să fie verificată periodic.
Verificare și revizia instalației de gaze naturale se efectuează pentru a constata gradul de uzură, pentru a interveni în timp util și pentru a executa reparațiile necesare, astfel încât să se evite eventualele incidente ce ar putea să apară din cauza defecțiunilor.
Atât revizia cât și verificarea instalației de gaze naturale este o obligație care revine consumatorilor, potrivit prevederilor legale.
Potrivit normelor legale în vigoare, verificarea tehnică a instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale se realizează la maximum 2 ani. Pentru a afla la ce data trebuie efectuata o noua verificare a instalatiei de gaze, ne uitam in factura de consum a gazelor naturale.
Atât la verificarea instalației de gaze cât și la revizia instalaţiei de gaze, consumatorul trebuie să pună la dispoziţia celor care efectuează lucrările de verificare, următoarele documente:
- dosarul instalaţiei de utilizare;
- adeverinţa de curăţare a coşului de fum (acolo unde este cazul);
- verificarea tehnică la zi, în conformitate cu prevederile tehnice PTA1-2002 – ISCIR, pentru aparatele consumatoare de combustibil gazos, emisă de o firmă autorizată de ISCIR.
Revizie instalatie gaze este o operatiune mult mai complexa, din acest motiv se realizeaza la un interval de maximum 10 ani, in cazul in care instalatia de gaze naturale a fost intrerupta pe o perioada mai mare de 6 luni sau in cazul in care a aparut un eveniment ce a afectat functionarea in conditii de siguranta a instalatiei de gaze. In comparatie cu operatiunea de verificare a instalatiei de gaze, la revizia tehnica se realizeaza inca doua probe in plus: proba de etanseitate a intregii instalatii de gaze naturale si proba de rezistenta.
Citeste si despre: electrica online, comparator anre.
Articolul precedent
5 solutii din viitor pentru economia de energie