Care este cel mai eficient sistem de încălzire a locuinței? Principalele avantaje și dezavantaje

13. Oct.

Indiferent unde locuiești, în lunile de iarnă ai nevoie de un sistem de încălzire al locuinței pe care te poți baza să îți ofere o temperatură confortabilă la interior. Știai că aproximativ 29% din costul unei facturi de întreținere este reprezentat de energia folosită pentru încălzire?

Astfel, atunci când alegi care va fi următorul tău sistem de încălzire, este important să analizezi toți factorii și să îl alegi pe cel mai eficient în funcție de particularitățile locuinței tale, deoarece această decizie îți va influența costul facturilor pentru o perioadă lungă de timp.

În acest articol vei afla care sunt cele mai populare tipurile de sisteme de încălzire disponibile, dar și avantajele și dezavantajele acestora:

 

Cuprins:

Ce tipuri de sisteme de încălzire există:

- Centrale Electrice de Termoficare

- Centrale termice

• Centrală termică pe gaz sau GPL

• Centrala termică electrice

• Centrală termică care utilizează combustibil solid

- Panouri solare

- Boilere

- Pompe de căldură

Care sunt cele mai eficiente corpuri de încălzire: încălzire în pardoseală vs calorifer

 

Ce tipuri de sisteme de încălzire există

 

Există numeroase tipuri de sisteme de încălzire pentru locuințe care pot fi clasificate după anumiți factori, precum tipul de combustibil folosit sau spațiul care trebuie încălzit.

Sistemele de încălzire pot genera căldură utilizând:

- Gaz;

- Electricitate;

- Lemn.

În funcție de spațiul care trebuie încălzit, sistemele de încălzire pot fi:

- Sistem de încălzire centralizat;

- Sistem de încălzire pentru o cameră.

Îți prezentăm în continuare sistemele de încălzire disponibile în acest moment în România, astfel încât tu să alegi cea mai bună opțiune pentru tine în funcție de climat, dotări și eficacitate.

 

Centrale Electrice de Termoficare

Una din cele mai populare moduri de încălzire este racordarea la o Centrală Electrică de Termoficare (CET). Aceasta este soluția ideală pentru orașele cu multe locuințe, deoarece este cea mai puțin poluantă opțiune.

Din păcate, sunt zone din România unde nu există astfel de centrale și acolo unde sunt disponibile infrastructura nu este bine pusă la punct. Sunt multe țevi vechi care pot determina avarii care, în toiul unei ierni friguroase, te pot lăsa fără căldură.

Deși sunt mai prietenoase cu mediul comparativ cu centralele de apartament, nu vei putea controla când pornește și se oprește căldura, deci nu te vei bucura de confortul dorit.

Avantaje centrale electrice de termoficare:

- Cost avantajos pentru încălzirea în sezonul rece;

- O soluție mai prietenoasă cu mediul comparativ cu sistemele de încălzire instalate separat pentru fiecare locuință.

Dezavantaje centrale electrice de termoficare:

- Infrastructură defectuoasă;

- Nu poți controla nivelul de încălzire.

 

Centrale termice

 

Centralele termice sunt o altă soluție de încălzire care poate fi folosită atât pentru apartamente, cât și pentru case, dar trebuie să știi că există mai multe tipuri. Astfel, centralele pot fi clasificate în funcție de tipul de combustibil utilizat:

- Centrale termice pe gaz sau GPL

- Centrale termice electrice

- Centrale termice care utilizează combustibil solid precum peleți, cărbuni, lemne etc.

 

Centrală termică pe gaz sau GPL

Centrala termică pe gaz are avantajul unor dimensiuni reduse și poate fi integrată ușor într-un spațiu de dimensiuni mai mici. Mai mult, în funcție de model, poți controla temperatura de la interior prin intermediul unui termostat sau chiar prin intermediul unei aplicații de pe telefon, fapt care te va ajuta să nu consumi energie atunci când nu ai nevoie de încălzire.

Prețul pentru o astfel de centrală variază în funcție de capacitatea acesteia (cât spațiu poate încălzi eficient), funcțiile (conectivitate, nivelul de zgomot, clasa de eficiență).

Există două tipuri de centrale termice pe gaz, în condensare și clasice, dar cele din urmă nu mai sunt disponibile în Uniunea Europeană din cauza noxelor pe care le emiteau în atmosferă.

Următorul pas în instalarea unui sistem de încălzire este alegerea elementelor care vor radia căldura la interior. Vestea bună este că centrală pe gaz poate funcționa cu încălzire în pardoseală sau calorifere, deci ai libertate în a alege cea mai confortabilă opțiune pentru tine.

Avantaje centralelor termice pe gaz:

- Eficiență energetică mare dacă alegi o centrală din clasa A;

- Durata lungă de viață dacă sunt întreținute corect.

Dezavantaje centralelor termice pe gaz:

- Costul inițial este ridicat dacă nu există o instalație prealabilă;

- Produc condens care poate afecta funcționarea.

 

Centrală termică electrică

Dacă în zona în care locuiești nu există un acces facil la gaze naturale sau nu dorești să folosești acest tip de resursă, ai la dispoziție și centralele electrice. Spre deosebire de centralele pe gaz, centralele electrice pot furniza doar încălzire, nu și apă caldă.

Prețul pentru o centrală electrică este asemănător cu cel pentru o centrală pe gaz, dar cele electrice pot funcționa cu energie provenită din surse regenerabile și sunt prietenoase cu mediul, deoarece nu produc emisii.

Avantaje centrale termice electrice:

- Dimensiuni reduse;

- Funcționează și cu energie sustenabilă precum cea provenită de la panouri solare sau eoliene.

Dezavantaje centrale termice electrice:

- Preț ridicat de achiziționare;

- Produc doar încălzire, nu și apă caldă.

 

Centrală termică care utilizează combustibil solid

Poți utiliza acest tip de centrală termică doar dacă stai la casă deoarece vei avea nevoie de o cameră separată pentru amplasarea ei și a combustibilului necesar, în funcție de preferințe, între cărbuni, lemn, peleți, brichete, deșeuri etc.

Ai avantajul că poți folosi un combustibil pe care îl ai la îndemână, dar centrala termică care utilizează combustibil solid are nevoie de un coș pentru evacuarea fumului și o întreținere constantă dacă îți dorești o încălzire fără întreruperi.

Avantaje centrală termică combustibil solid:

- Durata lungă de viață;

- Combustibil la alegere.

Dezavantaje centrală termică combustibil solid:

- Întreținere minuțioasă;

- Cost ridicat de instalare.

 

Panouri solare

 

Dacă ești în căutarea unui mod de încălzire prietenos cu mediul și economic, un sistem de panouri solare s-ar putea să fie soluția pentru tine. Panourile solare pot fi utilizate doar la casă deoarece ai nevoie de un spațiu generos cu orientare spre soare astfel încât acestea să poată capta o cantitate mare de raze solare pe care să le transforme în energie.

Investiția inițială este destul de mare, dar beneficiile se observă în timp. În funcție de dimensiunea sistemului de panouri solare, poți crea destulă energie pentru funcționarea întregii casei (inclusiv încălzire), poți acoperi doar o parte din necesarul de energie și să suplimentezi restul de la furnizori sau poți chiar să devii prosumator (să produci energie în exces pe care să o trimiți înapoi în sistem contra-cost).

Astfel, atunci când vei verifica factura la electrica online, engie, eon sau nova, te vei bucura să vezi un preț mult mai scăzut comparativ cu alte sisteme de încălzire.

Avantaje panouri solare:

- Utilizează o formă de energie regenerabilă;

- Plătești foarte puțin sau chiar deloc pentru încălzire;

Dezavantaje panouri solare:

- Proces de instalare costisitor și complicat;

- Întreținerea trebuie făcută doar de către echipe specializate;

 

Boiler

 

Boilerul este o alegere bună pentru cei care nu folosesc o cantitate foarte mare de apă caldă, deoarece acesta încălzește doar un anumit volum specificat de producător. În funcție de nevoi poți alege din cele patru tipuri de boilere:

- Boiler electric;

- Boiler pe combustibil solid;

- Boiler termoelectric;

- Boiler pe gaz;

Avantaje boiler:

- Randament bun la încălzire;

- Consum redus.

Dezavantaje boiler:

- Oferă doar o anumită cantitate de apă în funcție de capacitate;

- Are nevoie de o anumită perioadă de timp pentru încălzirea apei.

 

Pompe de căldură

 

Pompa de căldură funcționează după un principiu asemănător cu aerul condiționat. Practic, aceasta extrage căldura din aer, apă sau sol prin intermediul unui ventilator sau tubulaturi din plastic pe care mai apoi o transferă la interior.  

Pompele de căldură sunt foarte eficiente și pot funcționa chiar și când temperaturile scad mult sub 0 grade Celsius, dar au un preț ridicat care poate reprezenta un impediment pentru majoritatea consumatorilor.

Avantaje pompe de căldură:

- Durată lungă de viață, de până la 50 de ani;

- Costuri reduse de întreținere.

Dezavantaje pompe de căldură:

- Cost mare pentru achiziție;

- Proces complicat de instalare.

 

Care sunt cele mai eficiente corpuri de încălzire: încălzire în pardoseală vs calorifer

 

Deși majoritatea locuințelor sunt dotate standard cu sisteme de încălzire prin calorifere, tot mai mulți oameni apelează la o soluție inovatoare și eficientă: încălzirea prin pardoseală. Pentru funcționarea unui astfel de sistem de încălzire ai nevoie de:

- Sursa de căldură: încălzirea prin pardoseală poate funcționa cu mai multe surse precum pompe de căldură, diverse tipuri de centrale etc.

- Sistem de alimentare și control: în funcție de tipul de încălzire prin pardoseală (cu agent termic sau agent electric) vei avea nevoie de termostate, senzori, pompe de recirculare, senzori și vase de expansiune;

- Suprafața radiantă: mai exact pardoseala unse se vor instala țevile.

Sistemele de încălzire prin pardoseală sunt cu aproximativ 25% mai eficiente față de cele clasice, cu ajutorul caloriferelor și îți oferă un confort sporit, deoarece căldura se ridică de la sol și încălzește uniform și eficient întreaga cameră.

Pentru a afla în cât timp se încălzește pardoseală trebuie să ții cont de mai mulți factori, precum sursa de căldură, tipul de încălzire, dar și tipul pardoselii.

În ceea ce privește întrebarea „cât costă încălzirea în pardoseală”, prețul pentru instalarea inițială este mai mare decât cea prin calorifere clasice, dar în timp vei observa că vei face economie de energie. 

Pentru a găsi cel mai eficient sistem de încălzire pentru tine este important să fii la curent cu toate opțiunile disponibile și să analizezi factori importanți precum locația și dimensiunea spațiului, accesul la diverse tipuri de combustibil, randamentul, prețul și impactul asupra mediului înconjurător.

Citeste si despre: transmitere index electrica